Știință și tehnică
Aurel Vlaicu: băiatul din Binținți care a atins cerul
La 6 noiembrie 1882, în satul Binținți din Transilvania, se năștea Aurel Vlaicu, un copil care avea să poarte visul zborului mai departe decât și-ar fi putut imagina cineva pe atunci.
Crescut între dealurile ardelenești, el și-a îndreptat mintea limpede de inginer către o întrebare care frământa omenirea de secole: cum poate omul să se desprindă de pământ? Nu s-a mulțumit să viseze, ci a trecut la fapte, proiectând și construind mai întâi planoare, iar apoi avioanele care aveau să-i poarte numele.
Cu „Vlaicu I” și „Vlaicu II”, concepute după propriile sale calcule și idei originale, a efectuat zboruri demonstrative care au uimit mulțimile, dovedind că aviația românească se putea măsura cu cele mai avansate din Europa acelor ani.
Geniul său tehnic, firesc și nepătat de orgoliu, l-a așezat printre adevărații pionieri ai zborului. Deși recunoașterea deplină a venit târziu, Academia Română l-a ales membru abia în anul 1948, mult după stingerea sa, numele lui a rămas legat pentru totdeauna de începuturile cuceririi văzduhului de către români.
De ce contează azi
Numele lui Aurel Vlaicu îl întâlnești zilnic, poate fără să-ți dai seama: bulevarde, școli, o stație de metrou în București și chiar satul său natal, redenumit Aurel Vlaicu. Data viitoare când treci pe lângă ele, gândește-te că în spatele numelui stă un inginer de la țară care a îndrăznit să atingă cerul.