Istorie modernă
Ziua în care România a prins viteză
În dimineața zilei de 31 octombrie 1869, mulțimea se aduna la Gara Filaret din București, nerăbdătoare să vadă minunea de fier care avea să schimbe fața țării. Două trenuri festive stăteau gata de plecare, iar locomotivele lor purtau nume ce răsunau ca niște titluri de glorie: „Mihai Bravu” și „Dunărea”.
La semnalul dat, convoaiele s-au urnit încet, scoțând aburi groși, și au pornit spre Giurgiu, portul de la marginea fluviului. Pentru întâia oară în Principatele Unite, o cale ferată lega Capitala de Dunăre, iar prin ea de marile rute comerciale ale Europei, astfel încât grâul, lemnul și negustorii aveau să călătorească într-un ritm nemaivisat până atunci.
Ce înainte cerea zile întregi de hurducat prin noroaie se făcea acum în câteva ore, iar statul modern, abia înfiripat, își descoperea coloana vertebrală. De la acea linie modestă avea să crească, pas cu pas, întreaga rețea feroviară românească, legând orașele între ele și apropiindu-le de lume.
Astfel, un drum de câteva zeci de kilometri a devenit începutul unei epoci, în care distanțele se micșorau, iar România prindea, pentru prima dată, adevărata viteză a timpurilor moderne.
De ce contează azi
Când prinzi un tren din Gara de Nord sau treci podul spre Giurgiu, mergi pe urmele acelei prime linii din 1869. Gara Filaret, de unde a plecat totul, mai există și astăzi în București, transformată în autogară — un loc pe care îl poți vizita chiar acum.