Istorie medievală
Iancu de Hunedoara și fulgerul de pe Ialomița
În primăvara anului 1442, la Sibiu, Iancu de Hunedoara respinsese o incursiune otomană, iar sultanul nu putea lăsa nepedepsită o asemenea îndrăzneală. Astfel, peste munți fu trimis Șehabeddin, beilerbeiul Rumeliei, comandantul cel mai de temut al Balcanilor, cu o oaste numeroasă și încrezătoare că va îngenunchea Transilvania.
Întâlnirea avu loc pe valea Ialomiței, la 2 septembrie, acolo unde otomanii se așteptau la o victorie ușoară asupra unui voievod cu forțe vădit mai mici. Însă Iancu, care cunoștea prea bine valoarea îndrăznelii și a terenului, își purtă oamenii cu atâta pricepere, încât armata beilerbeiului fu zdrobită și silită să se retragă în dezordine peste Dunăre.
Vestea acestei biruințe se răspândi cu repeziciune prin toată Europa creștină, iar numele lui Iancu ajunse să fie rostit cu speranță în curțile apusene, ca al unui apărător ridicat împotriva puterii otomane. Din acel moment, voievodul nu se mai mulțumi cu apărarea hotarelor, ci începu anii ofensivelor sale îndrăznețe la sud de Dunăre.
Pentru Țara Românească, victoria aduse și o schimbare limpede: pe tron urcă Basarab al II-lea, un domn adus și sprijinit de Iancu, care lega astfel soarta țării de proiectul său antiotoman.
De ce contează azi
Numele lui Iancu de Hunedoara îl întâlnești și azi pe Castelul Corvinilor din Hunedoara, una dintre cele mai vizitate cetăți medievale din România — iar figura lui a rămas în manuale drept simbol al rezistenței în fața expansiunii otomane.