Istorie
Harta care a doborât un ministru
La Viena, în sălile bogate ale Palatului Belvedere, doi miniștri de externe străini — germanul Ribbentrop și italianul Ciano — se pregăteau, în dimineața de 30 august 1940, să hotărască soarta unei jumătăți de țară care nu era a lor.
Când harta a fost desfășurată în fața delegației române, iar linia noii granițe a tăiat nordul Transilvaniei — vreo 43.000 de kilometri pătrați și 2,6 milioane de suflete, dintre care aproape jumătate români —, ministrul Mihail Manoilescu s-a prăbușit în leșin. Nu era un „arbitraj”, cum îl numeau documentele diplomatice, ci un dictat impus sub amenințarea invaziei.
În noaptea aceea, Consiliul de Coroană, strâns la București între teama de Germania și cea a Uniunii Sovietice, a acceptat pierderea, fiindcă orice refuz însemna război pe toate fronturile deodată.
Vestea a aprins țara. Pe străzi au izbucnit proteste, iar mânia oamenilor s-a îndreptat spre tronul care nu apărase pământul strămoșesc; în mai puțin de o săptămână, regele Carol al II-lea a fost silit să abdice și să părăsească România.
Nedreptatea nu a fost însă veșnică, căci prin tratatul de pace de la Paris, semnat în 1947, Dictatul de la Viena a fost anulat, iar nordul Transilvaniei s-a întors acasă.
De ce contează azi
Dacă mergi astăzi la Cluj, Oradea sau Satu Mare, umbli prin orașe care între 1940 și 1944 s-au aflat de cealaltă parte a graniței. Ziua de 30 august a fost mult timp marcată în calendarul memoriei ca „ziua Dictatului”, iar poveștile bunicilor despre refugiu și granițe mutate peste noapte încă circulă în familiile ardelene.