Primul Război Mondial
Furtuna din Dobrogea
În toamna anului 1916, la scurt timp după ce România intrase în Marele Război de partea Antantei, liniștea câmpiilor dobrogene s-a spulberat brusc. Dinspre miazăzi, trupele bulgare, sprijinite de forțe germane și otomane, au trecut hotarul și au început înaintarea spre nordul provinciei.
Dobrogea, acel pământ prins între Dunăre și Mare, unde satele românești, tătărăști și bulgărești trăiseră laolaltă, s-a trezit deodată în calea unei ofensive necruțătoare. Ostașii români, alături de detașamente rusești și sârbe, s-au străduit să țină piept asaltului, însă presiunea era copleșitoare.
Drumurile s-au umplut de coloane de refugiați care își părăseau gospodăriile, cărând ce mai apucaseră să salveze, în timp ce tunurile bubuiau la orizont. Fiecare sat cucerit însemna o rană deschisă în trupul tânărului front românesc.
Acțiunile militare din Dobrogea au arătat, încă din primele săptămâni de război, cât de fragilă era poziția României, silită să lupte pe mai multe fronturi deodată. Ceea ce începuse cu speranța întregirii neamului s-a transformat repede într-o încercare de foc, plătită cu sânge pe pământul dintre ape.
De ce contează azi
Dacă mergi astăzi la Constanța sau prin satele dintre Dunăre și Mare, calci pe un pământ care în 1916 a fost câmp de bătălie. Cimitirele și monumentele de război din Dobrogea, precum cel de la Turtucaia comemorat și azi, păstrează amintirea acelor zile în care granița de sud a României a fost pusă la grea încercare.