Cultură
Ioan Slavici, între temniță și literatură
În ziua de 17 august 1925 se stingea, la Panciu, Ioan Slavici, unul dintre marii clasici ai literaturii române, un scriitor care cunoscuse la fel de bine gloria condeiului, cât și amărăciunea temniței.
Născut în Ardealul aflat sub stăpânire austro-ungară, Slavici a purtat toată viața o dublă vocație — aceea a povestitorului care privea adânc în sufletul țăranului și aceea a gazetarului care nu-și ținea niciodată gura. Prin nuvele precum „Moara cu noroc”, a arătat cum lăcomia de bani poate roade încet omul, până îl duce la pierzanie, iar prin cuvintele lui limpezi a rămas un model de proză românească.
Dar tocmai firea lui neîmpăcată cu puterea l-a costat scump: convingerile sale l-au dus în repetate rânduri după gratii, atât în Austro-Ungaria, cât și mai târziu în România, unde a fost acuzat de simpatii nepotrivite în vremea Primului Război Mondial.
A murit departe de strălucirea capitalei, într-o liniște modestă, lăsând în urmă o operă care avea să-i supraviețuiască mult peste anii grei ai vieții.
De ce contează azi
Dacă ai citit „Moara cu noroc” la școală — sau ai văzut ecranizarea — datorezi asta lui Slavici. Nuvela lui despre setea de bani rămâne surprinzător de actuală într-o lume obsedată de câștig rapid, iar numele lui îl porți pe străzi, licee și biblioteci din toată țara.