Cultură și identitate națională
Deșteaptă-te, române! Cântecul care a aprins Zăvoiul
În vara fierbinte a anului 1848, când Europa clocotea de revoluții și popoarele își cereau libertatea, un tânăr poet transilvănean pe nume Andrei Mureșanu așternea pe hârtie versuri care aveau să răsune peste veacuri. Poemul său, intitulat „Un răsunet”, era un strigăt de deșteptare adresat unui neam adormit sub apăsarea vremurilor.
Cuvintele acestea nu au rămas mult timp doar cerneală pe hârtie, căci curând au fost potrivite pe o melodie, iar la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul a fost intonat pentru prima oară cu glas tare. Sub coroanele copacilor, versurile lui Mureșanu prindeau viață, iar chemarea „Deșteaptă-te, române!” aluneca dintr-un piept în altul.
De atunci, acest imn a însoțit poporul român prin toate cumpenele istoriei sale, cântat în momentele de răscruce, în revoluții și în ceasuri de mare bucurie. Ceea ce începuse ca un poem al deșteptării a devenit, cu timpul, glasul unei națiuni întregi.
Astăzi, „Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, iar ziua de 29 iulie este sărbătorită drept Ziua Imnului Național — o amintire vie a acelei clipe din Zăvoi, când niște versuri au căpătat aripi.
De ce contează azi
În fiecare an, la 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național — iar cuvintele pe care le cânți la meciuri, la ceremonii sau de Ziua Națională s-au auzit prima dată chiar în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, un loc pe care îl poți vizita și astăzi. Data viitoare când auzi „Deșteaptă-te, române!”, gândește-te că totul a pornit de la niște versuri cântate sub copacii unui parc.