Cultură
Moartea unui neîmblânzit al cuvintelor
În seara zilei de 14 iulie 1967, la casa sa din Mărțișor, București, se stingea Ion N. Theodorescu — omul pe care întreaga lume literară îl cunoștea drept Tudor Arghezi.
Drumul lui fusese al unui neîmblânzit. Trecuse prin viața monahală ca ieromonah, purtase pe umeri experiența temniței și își câștigase existența prin publicistică ascuțită, adunată apoi în celebrele „Bilete de papagal”. Din toate aceste încercări adunase o materie densă, brută, pe care avea s-o toarne în versuri.
Cu volumul „Cuvinte potrivite”, apărut târziu, la vârsta maturității, Arghezi a tulburat tiparele poeziei românești. El a arătat că frumusețea poate răsări și din ceea ce părea nedemn de poezie — din mucegai, din bube, din noroi — și că orice cuvânt, oricât de aspru, își are locul lui potrivit.
Limbajul poetic pe care îl moștenise l-a spart și l-a reconstruit, îmbinând sacrul cu profanul, rugăciunea cu revolta, gingășia cu duritatea. Nimeni nu mai scrisese astfel în limba română.
S-a stins la 87 de ani, lăsând în urmă nu doar o operă, ci o nouă înțelegere asupra a ceea ce înseamnă poezia. Casa lui de la Mărțișor rămâne astăzi mărturie tăcută a acelei vieți care a preschimbat cuvintele obișnuite în artă.
De ce contează azi
Casa Memorială „Mărțișor” din București poate fi vizitată și azi — un colț de liniște unde a trăit poetul. Iar când spui că cineva „potrivește cuvintele”, folosești fără să știi titlul volumului care a schimbat poezia română.