Istorie contemporană
Ziua în care Clinton a umplut Piața Universității
În vara lui 1997, România trăia o dezamăgire proaspătă. La summitul de la Madrid, ținut cu doar trei zile înainte, Alianța Nord-Atlantică deschisese porțile pentru Polonia, Cehia și Ungaria, lăsând România afară din primul val al extinderii.
Durerea acelei ratări încă apăsa asupra Bucureștiului atunci când, pe 11 iulie, Bill Clinton a coborât din avion, devenind primul președinte american în exercițiu care călca pe pământ românesc după prăbușirea comunismului. Sosea într-un oraș care își amintea prea bine ce însemnase Piața Universității — locul revoltei, al morților din decembrie și al protestelor de mai târziu.
Acolo, în inima capitalei, mulțimea s-a strâns cu miile pentru a-l asculta. În loc de condoleanțe pentru șansa pierdută, Clinton a ales cuvintele speranței, asigurând România că ușa NATO rămâne deschisă și că efortul ei nu fusese zadarnic.
Mesajul a fost, în esență, o mână întinsă peste ocean, o promisiune că răbdarea avea să fie răsplătită. Și, într-adevăr, șapte ani mai târziu, în 2004, România avea să devină membră cu drepturi depline a Alianței, transformând vorbele rostite în acea piață într-o realitate.
De ce contează azi
Când treci astăzi prin Piața Universității, calci pe același loc unde un președinte american a promis viitorul euroatlantic al României. Faptul că azi ești cetățean al unui stat membru NATO și UE, că poți circula liber prin Europa, își are una dintre rădăcini chiar în acea zi de vară din 1997.