Mediu
Legea care a salvat Retezatul
La început de secol XX, munții Carpaților erau priviți mai ales ca o resursă: pădurea se tăia, vânatul se împuțina, iar peisajele rare dispăreau fără ca cineva să aibă puterea legală de a le opri. Cei care iubeau natura vorbeau despre pierderi ireparabile, însă vorbele lor se loveau de tăcerea unui stat care nu avea încă unelte pentru a proteja frumusețea sălbatică.
Abia în 1930, statul român a adoptat Legea pentru protecția monumentelor naturii, primul act normativ dedicat exclusiv conservării peisajelor și speciilor excepționale. Era o schimbare de mentalitate: pentru prima oară, un colț de natură putea fi declarat ocrotit, la fel cum ocroteai o catedrală sau un manuscris vechi.
Roadele acestei legi vizionare au apărut curând, căci cinci ani mai târziu, în 1935, s-a înființat Parcul Național Retezat, primul parc național al țării. Acolo, printre lacuri glaciare limpezi și creste stâncoase, un întreg masiv a fost pus la adăpost de topor și de lăcomie.
Astfel, o simplă lege a devenit temelia unei idei care a rezistat până azi: că natura nu este doar de folosit, ci și de păstrat pentru cei care vin după noi.
De ce contează azi
Dacă mergi astăzi într-o drumeție în Retezat, printre lacurile lui glaciare și caprele negre, calci pe un teritoriu ocrotit datorită unei legi de acum aproape un secol. Fiecare parc național din România de azi are rădăcini în acel gest legislativ din 1930.