Cultură
Odobescu: vânătorul care a scris despre tot, în afară de vânătoare
Pe 23 iunie 1834 se năștea, la București, un om care nu putea sta locului între domenii.
Alexandru Odobescu era scriitor, dar și arheolog, dar și om politic, de parcă o singură vocație nu i-ar fi ajuns.
La doar 26 de ani publica nuvele istorice care reînviau figuri sumbre din trecutul Țării Românești: „Mihnea Vodă cel Rău” și „Doamna Chiajna”.
Apoi se apleca, cu aceeași pasiune, asupra cioburilor și aurului vechi.
Monografia sa despre tezaurul de la Pietroasa, scrisă în franceză și tipărită la Paris, a devenit o lucrare de referință pentru arheologia europeană.
Cea mai ciudată carte a sa rămâne „Pseudokynegeticos” din 1874 — un fals tratat de vânătoare în care autorul, în loc să vâneze, divaghează savant despre artă, istorie și folclor.
A fost ministru, profesor de arheologie la Universitatea din București și cercetător al cântecelor populare din răsăritul Europei.
O viață trăită la intersecția dintre erudiție și imaginație.
S-a stins la București, pe 10 noiembrie 1895, lăsând în urmă o operă imposibil de încadrat într-o singură rubrică.
De ce contează azi
Tezaurul de la Pietroasa — „Cloșca cu puii de aur” — pe care Odobescu l-a studiat și l-a făcut cunoscut lumii poate fi văzut și astăzi la Muzeul Național de Istorie a României din București. Iar Universitatea din București, unde a predat arheologie, continuă să formeze cercetători.