Știință și tehnologie
Vlaicu ridică România de la pământ
Pe câmpul de la Cotroceni, în dimineața zilei de 17 iunie 1910, un tânăr inginer se urcă într-un aparat de zbor pe care l-a gândit și l-a construit el însuși.
Îl cheamă Aurel Vlaicu, iar avionul poartă numele „A. Vlaicu Nr. I”.
Motorul prinde viață, elicea se învârte, iar aparatul rulează pe iarbă sub privirile încordate ale celor prezenți.
Apoi se întâmplă lucrul pentru care muncise: roțile părăsesc pământul.
Avionul se ridică câțiva metri și plutește aproximativ cincizeci de metri prin aerul dimineții.
E puțin ca distanță, dar enorm ca semnificație.
Nu era o copie a unui aparat străin, ci o concepție proprie, ieșită din mintea și mâinile unui român.
În acel moment scurt s-a născut aviația românească construită pe gândire autohtonă.
Vlaicu demonstra că România nu doar privea cerul cucerit de alții, ci putea să-l cucerească ea însăși.
Din cei cincizeci de metri avea să crească un drum întreg, scris de un om care a crezut că poate zbura.
De ce contează azi
Aeroportul Internațional „Aurel Vlaicu” din Băneasa îi poartă numele, iar bulevardul și stația de metrou Aurel Vlaicu din București îți amintesc zilnic de el. Data de 17 iunie e legată de începutul aviației construite la noi — un domeniu care azi înseamnă fabrici, ingineri și avioane românești.